Google Search

Custom Search

joi, aprilie 08, 2010

Looking in the past...



It is a shame to see how fast and easily 
We deteriorate our soul mindlessly   
Becoming slaves to greed and selfishness
In this never-ending struggle to find happiness…

So why do I even bother to repair broken swords
Of fallen warriors on too many battlefields?
Why do I try passionately to develop a theory
If there is always another version of the story?
It would have been simpler just to follow,
Not to interfere in the outlook of this hollow,
Troubled, even impossible human race
But my conscience could not erase
The past that reveled me a diabolic side     
Of the ones that cover their tears with a smile
And keep pushing our lives to the edge
Just to have their vile revenge
Although the same questions remained inside…

So why do I pretend I have answers
When all I have are accusations?
Why do I try to fight an enemy
When all I can see in this fog is me?

Cand speranța moare...





Ziua-și atârnă ușor de gene
Pactul roșu dintre zei,
Insomnia, cuget cu migrene,
Trage greu de ochii mei...

Patrunzând în taina morții,
Vine noaptea-ntr-al zarii soare
Și din hazard vad în fața sorții
Cele trei mari pete de culoare...

Și m-auzi vorbind cu cerul,
De se tulbură si marea,
Ca a turnat pe rana sarea,
Și in nas mi-a pus piperul :

- Ce-aduci tu acum în țară
   Traficant de fantezie,
   Partizan de viața-amară
   E o speranță pustie...

Arta în stare de ebrietate




Acum, la pistol viteză,
Vrei sa-ți desenez geneză
Și-ți dorești și-aceea sclipire
De se varsa-ntr-o clipire?...

Cred c-ai prefera și-un trainic
Ceai de drojdii aromate
Și pompos intitulate
Doar-s făcute de un sadic...

Eu încep a scrie-orbește
Tu tacuta-ți bei licoarea
Și esența se topește
Și se-npraștie duhoarea...

Cu pasiune, te lasă-n sânge
Curiozitatea masochistă
Și te uiți cum foaia plânge
Cu cerneală neagră, tristă...

Ce-am adus atunci pe lume
Nici Lui Dumnezeu-i place
Că paharul facea spume
Și nu mă mai lăsa în pace...

Dar beția nu-i o scuză
De-a-ți abandona copilul!
De-i o hâdosenie pe panza
Tot a ta e semnatura...

Și acum ea stă ascunsă
Să nu iși arate fața
Într-o carte e patrunsă
Infașurată de o ață.

Discursul unei Foi

Câte pete sunt pe mine,
Atâtea idei în voi,
Dar o fi mai bine oare
Sa mă-mproșcați cu noroi?

Oare lumea e rontundă?
Întrebarea coincide!
Dar au fost destule ”blide”
Ce-adevăru-au vrut s-ascundă...

Nu m-am completat acum
Să expun literatură
Iar sa mă prefac în scrum
N-ați avea maculatură

Ei și pe final de monolog
Vă lansez o intrebare
Ce-i aproape-un vers olog,
Adevar sau Provocare?

Provocarea-i chiar esența
Tristă-a celui ce-mi e creator;
După ce își scurge viață,
Mă vor lua drept adevăr?